Peste 70% dintre dezvoltatorii imobiliari din România prezintă un risc major de insolvență, pe fondul accentuării provocărilor generate de scăderea vânzărilor din imobiliare și a creșterii taxelor. Datoriile acestora au crescut la peste 100 de miliarde de lei în 2023, pe fondul majorării costurilor operaționale și accentuării blocajului financiar.
Piața imobiliară românească se află într-o fază de maturitate, nu într-un boom, și nu va intra într-o criză, dar, dacă la nivel mondial se vor declanșa fenomene imobiliare extreme, atunci, în mod firesc, și România va fi afectată, potrivit estimărilor transmise, luni, de rețeaua de francize imobiliare RE/MAX România.